Lecția iertării sau cum am învățat să fiu mama Fetiței mele Interioare

De când am început practicile de feminitate, cu două săptămâni în urmă, lucrurile au început să se schimbe, fie vizibil, fie în plan subtil.

Dacă ai intrat în conversație mai recent, contextul este următorul—în ultimele două săptămâni, am împărtășit cu comunitatea noastră felul în care îmi reorganizez viața, odată cu ieșirea din concediul de maternitate. Dacă ești curioasă, găsești aici întreaga poveste.

Înainte de a merge mai departe, cu noi împărtășiri și practici, iată ce este important să reții, indiferent de felul în care arată procesul tău, în acest moment:

  • Intenția ta se manifestă, chiar dacă, încă, nu observi, concret, cum;
  • Procesul prin care treci este unul de transformare, de aceea este important să rămâi permanent prezentă la cele mai mici schimbări;
  • Ai încredere în tine, chiar dacă dacă ți se pare neobișnuit să îți urmezi 100% instinctul sau intuiția;
  • Rămâi în proces, Divinul Feminin îți sprijină manifestarea.

În cazul meu, lucrurile au rămas, aparent, statice.

Am observat, în schimb, că am început să închei anumite conversații și în loc să continui să răspund la întrebări și la solicitări, am formulat, mai clar, cerințe și exigențe.

Acest lucru a fost evident în primul rând în planul profesional.

Ba mai mult, m-am surprins spunând echipei mele: „Vreau să încetez să mai muncesc pentru toată lumea și am așteptarea ca echipa să înceapă să mă răsplătească cu mai mult profesionalism.”

Am fost suprinsă de propria mea reacție, însă m-am simțit eliberată și împuternicită.

Apoi, am devenit foarte asertivă cu partenerul meu, cu privire la rezistența lui față de proces. Iar în schimbul asertivității am primit (în sfârșit) un răspuns clar despre ceea ce el vrea sau nu vrea și, respectiv, despre ceea ce va face sau nu va face niciodată, în relația noastră.

Am conștientizat că, în timp, am tot scăpat din vedere faptul că trebuie să mă includ și pe mine, în tot ceea ce fac și, desigur, să mă respect, în aceeași măsură în care eu îi respect pe ceilalți.

Această dinamică, în care ofeream, dar nu primeam, m-a aruncat într-o spirală descendentă, care m-a transformat în Cenușăreasa propriei mele vieți. Un mare AHA și o palmă peste frunte!

Așadar, întrebarea este: cum te ierți pe tine însăți și cum îți iei puterea înapoi?

Pentru mine, conectarea cu Fetița mea Interioară este cheia.

Fetițele noastre Interioare dețin secretul cu privire la ceea ce avem nevoie, în plan emoțional și la ceea ce ar trebui să adresăm și să vindecăm, pentru a ne putea împlini visele.

Acest aspect intim al psihismului nostru, fie ne blochează dezvoltarea, fie ne susține în procesul de manifestare.

De ce?

Pentru că de fiecare dată când manifestăm o intenție, o facem cu sprijinul Fetiței noastre Interioare.

Ea este sursa magiei care atrage și manifestă sincronicități, angajând sprijinul întregului Univers.

Fetița noastră Interioară traduce sprijinul Divin în conștientizare, ajutându-ne să dăm sens situațiilor aparent absurde.

De asemenea, ea este acel aspect al nostru care a fost rănit, trădat sau abandonat, în etape anterioare ale vieții.

Prin urmare, Fetița Interioară ne poate sabota, cu ușurință, viața adultă, făcându-ne să ne simțim neiubite și nesprijinite, exact în momentul în care avem nevoie să generăm contrariul.

Cum, așadar, aș fi putut să creez viața unei Regine, din energia Cenușăresei?

Și nu, povestea mea nu este, nici pe departe, aceea a fetei care așteaptă să fie salvată de către Prințul pe cal alb!

Din contră, povestea mea este o istorie a respectului și a iubirii de sine.

Cum o împuternicești pe Fetița ta Interioară să te susțină în transformarea intenției în realitate?

Răspunsul este: conectându-te cu ea, cu blândețe și iubire și fiind prezentă și atentă la nevoile ei.

De ce?

Pentru că nevoile Fetiței tale Interioare sunt, în realitate, nevoile tale emoționale.

Iar cel mai bun moment pentru a începe să le adresezi este acum!

În plus, Fetița ta Interioară te ghidează către iertarea de sine și îți deschide inima către un nou nivel de stimă și iubire de sine.

Urmează acest exercițiu simplu pentru a te conecta cu Fetița ta Interioară.

Apoi, completează exercițiul cu un ritual zilnic; petrece timp alături de ea, chemând-o, în imaginația și în inima ta.

Poți folosi, ca sprijin, acest playlist. În tot acest timp, desenează, cântă, dansează sau urmărește desenele animate preferate.

Și amintește-ți că orice se simte ca un blocaj în calea manifestării dorințelor tale vine, de fapt, din lipsa de repere ale Fetiței tale Interioare sau din incapacitatea ei de a privi dincolo de ceea ce îi este familiar sau comod.

Un instrument extrem de util, care va contribui la procesul de vindecare a rănilor emoționale ale Fetiței tale Interioare, este această mantră, pe care o poți asculta oricând simți, seara la culcare sau în momentele în care te simți singură și lipsită de putere.


Iar dacă vrei să accesezi practici noi, sprijin și ghidare, te invit cu putere să consideri programul The Four Pillars Of Femininity. Îl lansăm în curând, iar dacă te înscrii pe lista de așteptare, poți beneficia de un discount de 50%.

Meriți și, nu uita, nu ești singură!

Pe săptămâna viitoare!