Dragă prietenă,
Ioana aici, nerăbdătoare să împărtășesc cu tine o poveste extrem de personală; o poveste ce-a fost, într-un fel sau altul, tema centrală a vieții mele—căutarea iubirii (de sine).
Îți amintești de ultimul meu email, în care îți destăinuiam intenția de lucru pentru luna octombrie? 🍂 Dacă l-ai ratat, îl poți citi, oricând, aici.
Pe scurt, intenția mea, pentru această lună, a fost să lucrez, conștient, cu energia senzualității și să îmi dau voie să mă simt confortabil cu a nu avea nici cea mai vagă idee despre ce înseamnă senzualitatea sau unde mă va conduce.
Tot ce am știut (sau, mai bine zis, simțit) a fost că este necesar să renunț la orice formă de așteptare sau de judecată și să îi permit energiei feminine să pătrundă în toate cotloanele sufletului și corpului meu.
Ce s-a întâmplat a fost, însă, total neașteptat—m-am îndrăgosit. Real. 🤦♀️
Dă-mi voie să îți redau întreaga istorie.
Dacă ai ascultat chiar și un singur episod al The Feminine #Uncut Podcast, m-ai auzit, cel mai probabil, povestind despre vreo romanță eșuată. Și asta pentru că a eșua în iubire a fost, fără doar și poate, tema centrală a vieții mele, până acum.
Toate relațiile mele, fie ele lungi sau scurte, au fost grav dezechilibrate.
Lucrurile se petreceau cam așa: de fiecare dată când eu mă îndrăgosteam, el se dezîndrăgostea. Sau invers, de fiecare dată când el se îndrăgostea, eu mă dezîndrăgosteam. Fără excepție.
Toate poveștile mele par rupte dintr-un roman rusesc, în care un soi de tragedie promite să se petreacă, la fiecare nouă filă.
Acest scenariu a creat multă fricțiune. Ușor, ușor, m-a purtat într-un loc destul de întunecat, făcându-mă să îmi pierd încrederea în mine, în bărbați și în iubire. Mă puteai observa mereu extenuată de vreo suferință sau prinsă în plasa unor întrebări existențiale care îmi alimentau, cu succes, umbrele și mă ‘ajutau’ să mă îndepărtez de viață și de iubire (apropos, nu de mult, am aflat că cele două sunt, cumva, sinonime 🤔).
E drept, partea cu ‘hrănirea umbrelor’ are oareșce merite. Îți oferă satisfacție instantanee și, dacă ai noroc, ceva adrenalină și validare. Din păcate, durează puțin, iar odată ce se consumă, doare. Din ce în ce mai tare.
Iubirea de sine și dragostea față de aproapele.
Înainte de a o cunoște pe Oana experimentasem, deja, mai multe metode. Am făcut totul, metodic și corect, cu o singură excepție—nu am reușit să cobor, niciodată, până la sursa problemei. M-am antrenat în a face exemplar managementul catastrofelor, însă, pe cuvânt, asta e o strategie riscantă: tot ce faci este să te învârți în cerc. Ca și cum ai fi programată să supraviețuiești, nu să trăiești autentic.
De fiecare dată când am întrebat-o pe Oana de ce lucrurile se petrec așa, mi-a dat același răspuns: “pentru că nu te iubești, suficient, pe tine.”
Era modul ei de mă ajuta să văd sursa problemei. 💡
“Dar… ce înseamnă, la urma urmei, să te iubești pe tine”, m-am întrebat. 😏 Nu e ceva implicit sau chiar o formă subtilă de egoism?
Iată ce are Oana de spus despre asta: “este o vorbă—’să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.’ Cum ai putea să îl iubești pe altul mai mult? Ce spun, de fapt, aceste cuvinte este că propria noastră capacitate de a iubi trebuie să fie mai presus de un sentiment ghidat de instinct. De cele mai multe ori, atunci când ne îndrăgostim, suntem ghidați de instinct, de chimie și de dorință. Iar pentru a putea accesa o formă de iubire mai înaltă trebuie să avem puterea de a-l ‘întâlni’ pe celălalt. Dar nu vom avea, niciodată, această putere, nu vom putea să îl acceptăm pe celălalt, în toată măreția lui și cu toate umbrele sale, decât dacă am mers pe exact același drum, al acceptării și al vulnerabilității, față de noi înșine. Drumul către iubirea (de sine) ne obligă să ne privim în cel mai autentic mod și să învățăm ce avem nevoie, în plan emoțional. Iubirea nu este un concept, ci o experiență vie, pe care o ancorăm în viețile noastre prin gesturi și acțiuni concrete.”
Din 2016, mă aflu pe acest drum despre care vorbește Oana. 🕵️♀️ Ce este iubirea de sine? Cum faci să te iubești pe tine însuți și să te îndrăgostești de propriul tău suflet? Multe luni, nu s-a întâmplat absolut nimic. Din contră, durerea a venit și a plecat, a venit și a plecat, în mai multe rânduri. Tot ce am putut face a fost să am răbdare.
Apoi, neanunțat, ceva s-a întâmplat.
Când Oana ne-a provocat să alegem un domeniu sau un aspect al vieții noastre pe care îl dorim transformat și să lucrăm intențional la a manifesta această schimbare, mă aflam într-un loc bunicel. Îmi petrecusem ultimele luni bucurându-mă de tot soiul de ritualuri; nivelul de anxietate scăzuse vibil; mâncam sănătos, dormeam mult și, una peste alta, nu îmi mai făceam griji decât pentru extrem de puține lucruri. Achiziționasem claritate și făceam pași vizibili către misiunea mea personală (orice ar însemna asta).
Când am ales ‘senzualitatea’ ca intenție de lucru, nu aveam nici cea mai vagă idee ce se va întâmpla sau la ce m-aș putea aștepta.
Bănuiam că voi petrece încă și mai mult timp îngrijindu-mă de mine, mâncând corect, dormind pe săturate și făcându-mi tot mai puține griji.
Când, ce să vezi, brusc m-am îndrăgostit.
În primele zile ce-au urmat neașteptatei întâlniri nu mi-era deloc clar ce se petrece cu mine. Nu percepeam nimic asemănător jocurilor pe care obișnuiam să le joc înainte—adrenalina, strategiile, nevoia de validare etc. Din contră, m-am trezit terifiată și pendulând între sentimente contradictorii; anxietatea a revenit și tot ce-mi doream era să fug departe și să mă ascund într-un colț al Siberiei.
Confuză până în măduva oaselor, tot ce am putut face a fost să închid ochii, să cobor în Spațiul Sacru al inimii și să mă întreb: “este lucrul acesta potrivit pentru mine?” 💞
Mă întreb asta chiar și în clipa de față, în timp ce îți istorisesc pățania.
M-am retras din lume, în Spațiul Sacru al inimii mele; cultiv liniștea și onorez pacea de care am atâta nevoie.
Onorez a nu ști ce am de făcut, mai departe. Am încredere în deschiderea și închiderea repetată a inimii mele. Respir cu sentimentul de nesiguranță și fragilitate. Și am credința că răspunsul corect va ieși la iveală, exact atunci când trebuie.
Ești curioasă care este părerea Oanei? 👯♀️
“Dragostea este riscantă, draga mea. Uneori, îți cere să pariezi totul, pe nimic. Dar în a risca se ascunde măreția. Cum altfel ai simți că trăiești?”
Iată, deci, unde m-au purtat Intenția și Spațiul Sacru. Iar dacă m-ai întreba, acum, cum se rezumă întreaga experință, ți-aș răspunde astfel:
– nu arată niciodată așa cum te-ai fi așteptat;
– nu te vei simți niciodată 100% pregătită;
– energia feminină este un miracol;
– ca lucrurile să funcționeze, uneori ni se cere să creștem—la modul cel mai autentic.
Te voi ține la curent cu evoluția poveștii, însă, între timp, m-aș bucura imens să citesc despre tine și despre povestea ta. Care este relația ta cu iubirea (de sine)? Cu ce te confrunți?
Știu că nu este întotdeauna comod să împărtășești experiențe personale, însă, cu toată inima îți spun—vindecarea care se produce în interiorul unui cerc sacru este greu egalabilă. Așadar, ai încredere în inima ta și în energia feminină și fă pasul. ❤️🙏
👉 Lasă-ne comentariul tău aici.👇
Cu prietenie,
