Cele mai importante 5 beneficii ale conexiunii cu Copilul tău Interior

Cu toate că pot spune, cu mâna pe inima, că primul și cel mai important lucru pe care Copilul Interior îl aduce în viața noastră este magia ✨, sunt conștientă că mintea noastră rațională are nevoie de formulări ceva mai clare și de explicații ancorate în concret. 🙂

Așadar, astăzi vreau să îți vorbesc despre cele mai importante 5 beneficii ale conexiunii cu Copilul tău Interior.

1. Copilul Interior te învață cum să exprimi iubirea față de propria persoană, iar prin asta te ajută să atragi în viața ta iubire într-un fel împlinitor.

Fără să ne dăm seama, cei mai mulți dintre noi avem așteptarea ca iubirea să intre în viața noastră prin intermediul “cuiva”, de obicei în persoana unui partener sau a unei partenere, alături de care vom trăi cea mai mare dintre iubirile posibile.

Paradoxal, însă, pe măsură ce tot așteptăm, iubirea se lasă așteptată mai mult și mai mult.

Iar atunci când vedem că ea nu mai vine, începem fie să o negăm (ex: “iubirea nu există”), fie să adoptăm credința limitativă că nu o merităm – iar asta ne menține într-un cerc vicios.

Ce ne învață Copilul Interior despre lecția iubirii?

Că în loc să așteptăm să primim iubire, trebuie să învățăm să ne-o oferim necondiționat, dintr-un loc de profundă blândețe și compasiune, prin prezență, atenție, afecțiune și apreciere.

2. Copilul Interior te învață cum să vindeci răni emoționale vechi și sentimentele de tristețe, singurătate sau respingere.

Ce se întâmplă atunci când, în primii ani de viață, nu suntem suficient de securizați, văzuți, validați sau iubiți?

Dezvoltăm o serie de mecanisme adaptative care ne ajută să facem față vieții.

Pe măsură ce timpul trece, aceste mecanisme adaptative se consolidează, iar noi putem avea o viață adultă funcțională.

Aceste mecanisme pot ascunde, însă, o serie de răni emoționale adânci. Poate nu le vedem (cel mai des nu le vedem), însă ele acționează ca o frână, care ne împiedică să ne deschidem în fața iubirii și a manifestării întregului nostru potențial creator.

Copilul Interior ne învață cum să ieșim din rolul victimei, să ne rescriem trecutul și să ne recunoaștem potențialul infinit de spontaneitate, expresivitate și vitalitate.

3. Copilul Interior îți arată care este harul tău și te învață cum să îl aduci la viață.

Nu există om fără har. Toți ne naștem cu o formă de înzestrare Divină, însă doar o parte dintre noi ajungem să ne recunoaștem potențialul creativ și să-l transformăm într-o profesie.

Pentru a ne materializa harul avem nevoie ca, în primii ani de viață, cineva să ne conecteze cu el și, ulterior, să ne ghideze către a ni-l exprima, prin doze egale de disciplină și apreciere.

Nu toți avem șansa unui mentor hăruit și, mai mult decât atât, prea mulți ajungem să pășim pe căi paralele, fie conjunctural, fie forțați de împrejurări.

Atunci când lucrezi cu Copilul tău Interior, te reconectezi cu joaca și cu puterea creativității tale.

Culorile se instalează în locul nuanțelor de gri, inima ți se deschide, iar aceste mici transformări te ajută să-ți depășești anumite constrângeri intelectuale și să accesezi posibilitatea infinită a propriei tale imaginații, bucuria și curajul de a fi autentic(ă).

4. Copilul Interior te ajută să îți înțelegi corect emoțiile.

Emoțiile noastre, indiferent de natura lor, vorbesc, direct sau indirect, despre nevoile noastre.

Atunci când nevoile fundamentale de securitate, validare, atingere, intimitate, iubire etc., nu sunt satisfăcute, un vârtej de emoții negative ne invadează: frică, furie, evitare, lipsă de încredere, comportamente compulsive sau obsesive, etc. Adesea, însă, le tratăm superficial sau le ignorăm.

Pe termen lung, aceste nevoi rămase neadresate evoluează în disfuncții care ne împiedică să creștem. Așa ajungem să facem alegeri greșite, să nu ne regăsim în nimic, să rămânem blocați în relații toxice, alături de oameni care fie nu ne reprezintă, fie ne fac rău.

Copilul Interior ne ajută să descifrăm emoțiile pe care le traversăm, să devenim capabili să identificăm și să adresăm corect nevoile din spatele lor.

5. Copilul Interior te ajută să descifrezi mesajele ascunse ale inimii tale care îți cer schimbarea.

Cine nu-și dorește “următorul nivel” de abundență, de creștere profesională, de intimitatea sau de iubire?

Însă, dacă ar fi să fim 100% onești cu noi înșine, de cele mai multe ori alegem să rămânem acolo unde suntem, din simplul motiv că ne este teamă de schimbare.

Teama de schimbare este mai puternică decât dorința nou.

Conectându-ne cu curiozitatea, cu dorința de cunoaștere, de bucurie și de explorare, Copilul Interior ne ajută să alegem și să acționăm dincolo de ce ne provoacă teamă.

Copilul Interior ne învață să renunțăm la prejudecăți și să avem curajul de vedea dincolo de neputință, vulnerabilitate sau neștiință.

Așadar, dacă vrei să…

… înveți să-ți exprimi iubirea față de propria persoană și să atragi în viața ta iubire într-un fel împlinitor;

… să vindeci răni emoționale vechi și sentimentele de tristețe, singurătate sau respingere.

… să îți descoperi harul și să îl aduci la viață;

… să îți înțelegi corect emoțiile;

… să descifrezi mesajele ascunse ale inimii tale care îți cer schimbarea…

Te invit, cu putere, să spui DA programului Copilul Interior.

Noua grupă își deschide ușile pe data de 28 mai, într-o formulă nouă, extinsă, mai puternică și în mod sigur mult mai creativă!

Începând de anul acesta, programul Copilul Interior se desfășoară exclusiv în online, ceea ce face posibilă participarea ta din orice colț al lumii te-ai afla.

Am pus cap la cap experiența ultimilor opt ani, expertiza și profesionalismul unei echipe întregi, am inovat, ne-am aventurat și am creat un program revoluționar (da, nu este o exagerare) care îți va oferi cea mai frumoasă experiență de creștere și dezvoltare.

Dacă vrei să afli mai multe despre noul program Copilul Interior și să accesezi o conversație de coaching gratuită, te invit să completezi acest formular.

Colegul meu, Dragoș, te va contacta în cel mai scurt timp, iar împreună veți naviga prin tema pe care tu dorești să o explorezi.

Abia aștept să începem!

Cu tot dragul,