Ioana aici.
A trecut ceva vreme de când am scris, ultima oară.
Este ora 8.00 dimineața, în București. Sunt trează încă de la ora 6.00, însă nu am găsit puterea de a mă ridica din pat. Corpul meu strigă, pur și simplu: NU VREAU.
Ultimele săptămâni au fost intense, atât personal cât și profesional.
Da, e drept. Am început, la un moment dat, să întrezăresc norii. O voce înțeleaptă îmi șoptea: “ia-o mai ușor”.
Dacă am ținut cont de ea? Sigur că nu! Din nou și din nou, repet aceeași greșeală.
Ba mai mult, am insistat să stau la birou câte 8-10 ore/zi. Mă dor genunchii, din pricina lipsei de mișcare. Am degetele amorțite, pentru că scriu mereu câte ceva. Mă ustură ochii, din cauza luminii albastre proiectată de ecranul laptopului. Creierul meu este, parcă, înghețat, pentru că nu există zi, de la bunul Dumnezeu, în care să nu fiu nevoită să găsesc soluții pentru probleme neprevăzute. Sunt palidă, căci, de luni bune, pielea mea nu a mai luat contact direct cu vântul, cu soarele, cu ploaia sau cu aerul curat.
Iată-mă, așadar, în pat, făcând eforturi să nu înghit prea multe pilule antiinflamatoare.
Cu toate acestea, nu am de gând să mă plâng.
Sunt decisă să îmi pun întrebările corecte și utile și să fac ceea ce trebuie făcut.
De ce îmi iau, oare, angajamente până în clipa în care cedez?
De ce nu îmi ascult corpul, înainte să se declanșeze criza?
Ce refuz, inconștient, să văd?
Cum pot schimba tiparul comportamental și care este cea mai feminină soluție de a gestiona o criză personală?
Și pentru că am spus că sunt decisă să fac ceea ce trebuie făcut, m-am îndreptat, desigur, către Oana, pentru mult așteptatul sfat înțelept.
Iar ca o paranteză, una dintre lecțiile pe care le-am învățat, pe propria piele, este că a cere ajutorul NU este ceva opțional. Atunci când traversăm o criză personală suntem atașați de punctele noastre oarbe, iar asta ne împiedică să vedem soluția. Nu are legătură cu inteligența, cu cât de trecuți prin viață suntem și cu atât mai puțin cu câte volume de “psihologie pentru toți” am fi lecturat. Punctele oarbe sunt acolo, iar rolul lor este să ne saboteze, de la un cap la altul.
Iată, așadar, care este sfatul pe care l-am primit, de astă dată, de la Oana:
“Renunțarea la presiune și la nevoia constantă de adrenalină este cel mai dificil și provocator lucru pe care energia feminină îl cere de la noi. Iar tu, draga mea, ești, în mod particular, dependentă de adrenalină.” (n.r. corect).
“Ca femei, suntem construite pentru a trăi în jurul a ceea ce avem de livrat. Nevoia permanentă de ‘a face’ este însămânțată în natura noastră. Să oferim și să hrănim—așa suntem noi.”
“Orice criză este un semn că nu avem suficientă grijă de noi.”
“Orice criză este un semn că nu avem suficientă grijă de noi. Dar cum am putea să o facem, când sunt atât de multe lucrurile pe care le avem de făcut și de gestionat?” (n.r. oooh, da, acea voce de la miezul nopții care îmi reamintește, regulat, de to-do list-ul de mâine, poimâine și răspoimâine!)
“Ecoul acesta interior este exact ce ne separă de ritmul biologic al corpului nostru. Corpul, pur și simplu, știe ce este bine și sănătos, însă noi nu îl ascultăm niciodată.
Corpul nostru este, totodată, canalul prin care manifestăm. Când îi onorăm limitele, ne permitem, de fapt, să trăim în acord cu energia feminină. Iar ea este cea care ne oferă lecția iubirii, ne ajută să ne respectăm bioritmul, să avem grijă de noi și să creăm. Da, este fezabil. Însă, condiția este să renunțăm la a mai trăi exclusiv în minte și la a ne mai identifica, permanent, cu ceea ce avem de făcut.” (n.r. aud, aud!).
Realist, când și când, toți trecem printr-un moment de criză personală.
MAI ALES atunci când am spus DA creșterii și transformării.
Schimbarea nu vine, însă, niciodată ușor și, zice-se, singurul mod de a depăși criza este să treci, pur și simplu, prin ea. Ca o săgeată. 🏹
Chiar și așa, gestionarea felului în care treci prin blocaj este absolut fundamentală.
Și, la drept vorbind, nu toți avem luxul de a ne pune viața, familia și job-ul pe pauză, pentru a pleca în jungla balineză, în căutarea păcii eterne.
Tocmai de aceea, dezvoltarea capacității de a gestiona o criză este cheia care ne ajută să adaptăm mult râvnita “grijă de sine” la realitățiile vieții urbane.
Până data viitoare, ai grijă de tine și ascultă-ți corpul. Acesta este primul pas pentru a gestiona feminin o criză personală.
Cu drag și prietenie,
