Schimbarea, la feminin

Ah, schimbarea. Sună deopotrivă înspăimântător și captivant, nu-i așa? 🙆‍♀️

Mărturisesc, cu atât de multe noi provocări, simt că pășesc printre nori. Și observ cum, de altfel, mulți dintre oamenii dragi se confruntă, la rândul lor, cu dorința sau iminența unor schimbări.

Cu cât este mai mare comoara, cu atât mai provocatoare călătoria. Așa funcționează lucrurile, în general.

Și pentru că tot plutește în aer schimbarea, mă gândeam ca astăzi să povestim despre calea feminină de a face schimbarea nu doar posibilă, ci și blândă și plăcută.

Voi folosi ca punct de pornire întrebarea pe care am primit-o, cu doar câteva zile în urmă, de la Adina:

“Dragă Oana, mulțumesc pentru munca pe care o faci și pentru toate poveștile pe care ni le împărtășești. Am o întrebare. — Mă aflu în locul în care experimentez căile energiei feminine și, admit, sunt ușor speriată; așa cum văd eu lucrurile, energia feminină ne îndeamnă să dăm drumul din mână la control și să ne predăm emoțiilor. Până în acest moment, recunosc, m-am identificat mai degrabă cu trăsăturile energiei masculine; iar acum simt că pășesc într-o lume nouă care, la prima vedere, pare plăpândă, tocmai pentru că nu prezintă acele trăsături dominante. Totuși, ea este, în mod evident, o sursă de forță incredibilă — iubirea adevărată, aș zice, trăiește aici. Cum pot face pace cu faptul că toate aceste trăsături dominante, care m-au ținut în viață, până acum, vor trece pe locul doi? Cum pot trece puntea, cu blândețe și fără regrete? Mulțumesc, Adina.”

Dragă Adina, îți aud gândurile și recunosc atât perspectiva, cât și teama de a da drumul din mână controlului. Toți am trecut prin locul acesta, la începutul călătoriilor noastre, personale.

Schimbarea este o sabie cu două tăișuri — îți inspiră teamă, dar te și captivează.

Vreau, însă, să îți ofer acum​ o perspectivă nouă, care te va motiva, în cel mai autentic mod.

Gândește-te la lucrul acesta — ai trăit, toată viața, cu obișnuința de a privi viața printr-o pereche de lentile. Iar asta, într-o foarte mare măsură, te-a ajutat.

Acum, însă, percepi chemarea propriului tău suflet. Un suflet care și dorește mai mult; vrea ceva nou și diferit. El știe, instinctiv, că există ceva mai mult de văzut, de trăit și de simțit decât a experimentat până acum. Și îți cere să te aliniezi acestei dorințe, care implică, printre altele, armonizarea valorilor specifice principiilor universale feminin și masculin.

Sufletul tău te conduce către a învăța să îți prețuiești emoțiile, de orice natură. De ce? Pentru că emoțiile sunt poarta prin care ne reconectăm cu trecutul nostru și cu ceea ce merită să păstrăm (sau nu) din el, cu prezentul și oamenii de valoare din viața noastră, dar și cu viitorul și cu marile noatre speranțe.

Aceasta este calea prin care sufletul nostru trăiește experiența de a fi întreg.

Recunoasterea și acceptarea emoțiilor este cheia către o viață împlinită și trăită conștient.

Iar asta este atât de diferit de ce înseamnă să te “lași compleșită” de emoții.

Sufletul tău te încurajează să renunți la ideea că a avea controlul înseamnă să rămâi blocată în contexte familiare sau să faci doar lucruri aflate în zona ta de confort. Sufletul tău îți șoptește, cu atâta tandrețe, promisiunea dansului sacru dintre eternul masculin și eternul feminin.

Te invit, așadar, ca preț de o clipă să îți muți atenția de pe ceea ce crezi că urmează să pierzi și să te uiți la ceea ce vei câștiga, la cum vei crește și la cum simțurile îți vor înflori.

Medițatia este calea cea mai frumoasă de reconectare la ceea ce este, cu adevărat, posibil pentru tine.

Întreabă-ți sufletul — “ce îți dorești, cu adevărat? Cum recunosc faptul că acum mă ghidezi către locul în care dorințele tale vor prinde viață?”

Fă asta în fiecare zi și învăță să te bucuri, clipă de clipă, de călătorie.

Nu uita, înainte de a ne propune să ne schimbăm viața, trebuie să învățăm să schimbăm lentilele prin care suntem obișnuiți să ne uităm la viață.

Sper că mesajul meu de astăzi ți-a adus reperele de care aveai nevoie, pentru a te putea bucura de necunoscutul și imprevizibilul călătoriei.

Așteptăm, în continuare, întrebările și împărtășirile tale. 💌 Scrie-ne la help@thefeminine.com sau lăsă-ne un mesaj pe pagina de Facebook —​ ce dileme ai, legat de feminitate (dar și de masculinitate)? Cu ce te confrunți? Unde ai nevoie de mai multă claritate? Ce îți dorești, dar nu știi cum poți obține?

Până joia viitoare, te poți bucura, pe îndelete, de acest episod al podcastului The Feminine #Uncut. Vei găsi aici informații valoroase despre cum să ai grijă de tine și de nevoile tale și despre cum să începi să elimini oboseala cronică și starea de anxietate. Totul cu blândețe și, desigur, cât se poate de feminin. ❤️

Cu toată dragostea,