Dragă prietenă,
Eu sunt Ioana, iar acesta este primul meu mesaj către tine; ceea ce mă face să am, îți mărturisesc, ceva emoții. ☺
Așa cum îți povestea Oana, în urmă cu ceva vreme, mă voi alătura vouă, lună de lună, cu ceea ce ne-am gândit să numim… perspectivă jurnalistică. 🤓
Dacă ai avut ocazia să asculți oricare dintre episoadele Podcastului The Feminine #Uncut știi, deja, că am o înclinație naturală către a pune întrebări și către a avea tot soiul de curiozități. Context în care un articol pe formatul “eu pun un miliard de întrebări, Oana răspunde, de fiecare dată, cu tact” nu poate fi decât o idee excelentă.
Vom continua să explorăm infinitele texturi și savori ale feminității, din tot mai multe unghiuri și pentru tot mai multe femei (și, de ce nu, și bărbați).
Cum, însă, aceasta este prima noastră întâlnire, voi lăsa, pentru o clipă, întrebările de-o parte și îți voi spune o poveste—despre cum Oana și cum mine ne-am cunoscut și despre cum o prietenie născută din energia feminină poate salva vieți.
Am cunoscut-o pe Oana în urmă cu doi ani, în iunie 2016, într-o conjunctură cel puțin… stranie.
Atât de stranie încât, în cele mai multe dintre cazuri, interacțiunea s-ar fi soldat cu daune majore, chiar irecuperabile. Pe scurt, ne-am cunoscut prin intermediul unui bărbat cu care aveam, amândouă, o relație să-i spunem romantică; niciuna dintre noi nu avea vreo idee, cât de vagă, despre existența celeilalte.
Pe neanunțate, într-o zi aproape oarecare, am primit un mesaj de la Oana. I-am răspuns. Apoi, mi-a telefonat. Din nou, i-am răspuns. În cel mai scurt timp, dezbăteam întreaga epopee într-o interminabilă conversație telefonică. Îmi amintesc și acum cele două ore petrecute pe scara de incendiu a clădirii de birouri. 🚨
Nu a fost nevoie de prea mult timp pentru a ne întâlni față în față. Îmi va trebui, probabil, ceva vreme pentru a uita amalgamul de emoții pe care l-am traversat; un mix de autenticitate, respect și forță, pe care nu îl mai experimentasem anterior.
Surprinzător (sau nu) motivul pentru care ne întâlnisem s-a evaporat destul de repede; în neclaritatea lor, lucrurile erau mai mult decât limpezi. Ușor, ușor conversația a patinat în direcția The Feminine.
În decursul unei luni, Oana m-a întrebat, de trei ori, dacă vreau să mă alătur ei în acest act de pionerat.
Prima dată i-am răspuns “nu cred”; a doua oară i-am răspuns “poate”; iar a treia oară i-am răspuns “da”. Onest, nici acum nu am claritate despre cum s-a produs întreaga schimbare. Rememorez, însă, savoarea energiei acelor zile.
Pe teren, lucruile arătau în felul următor.
Eu studiasem, cu multă pasiune, șase ani de științe politice și visam la o carieră academică; lucrasem un număr de ani în presă și aveam ceva experință în marketing. Eram, în mod cert, în locul în care îmi căutam “drumul meu”.
Oana era un coach de succes, printre puținii din lume care lucrau cu energia feminină; călătorise mult, experimentase o sumedenie de metode și avea acestă idee nebunească de a crea o platformă dedicată femeilor din toată lumea, un loc în care orice femeie să găsească răspunsurile la cele mai intime întrebări și un spațiu sigur și protector în care să-și poată descoperi și hrăni intimitatea.
Dincolo de lucrurile concrete, la momentul în care am cunoscut-o pe Oana eram într-un loc foarte dureros.
Viața mea era un haos, din toate punctele de vedere—emoțional, social, profesional.
Avusesem, de-a lungul anilor, ocazia să lucrez în medii provocatoare. Am cunoscut oameni excepționali, însă nu am reușit niciodată să stabilesc o relație autentică cu vreunul dintre ei. Eram respectată, însă, cumva, niciodată nu vedeam lucrul acesta. Din contră, experimentam doar opusul. Viața mi-a scos în cale o serie de oportunități, însă am reușit performanța să le ratez pe toate.
Din punct de vedere social, am trăit toată viața cu sentimentul că nu sunt acceptată și că nu mă pot integra. Nicăieri.
Emoțional, eram aproape constant captiva unei povești răvășitoare de iubire. Absolut întotdeauna cu bărbatul nepotrivit.
Una peste alta, în ciuda tuturor eforturilor mele, trăgeam mereu cartea greșită.
Până în ziua în care sentimentul de neputință a învis.
Oana a văzut, din prima clipă, tot acest peisaj; însă, în loc să-mi întoarcă spatele, ea și-a suflecat mânecile și m-a tras, cu toată forța, afară din propriul meu haos.
În decursul a doi ani, m-a văzut paralizată de frică; înfrântă de durere; sufocată de furie și prinsă în plasa celor mai inutile întrebări și nefericite alegeri. Toate acestea în timpul în care eforturile noastre se îndreptau către a construi platforma The Feminine.
Nu m-a judecat niciodată; în mod sigur nu a făcut munca în locul meu; însă nu mi-a vândut nici false speranțe sau iluzii deșarte. Foarte rar mi-a spus că totul este OK, atunci când lucrurile erau departe de a fi OK; “nu e ușor, știu”, îmi șoptea; “dar vei trece și peste asta, îți promit.”
A rămas alături de mine atunci când tot universul meu se prăbușea, cărămidă cu cărămidă; a tăcut, atunci când tăcerea era singura opțiune; m-a scuturat cu putere, atunci când scuturatul era singurul lucru care m-ar fi putut pune pe picioare.
Nu m-a judecat niciodată.
Nu m-a invidiat niciodată.
Și nu a plecat niciodată.
Iar de prea multe ori, să rămâi este singurul mod în care poți salva pe cineva.
Pentru mine aceasta a fost și continuă să fie cea mai puternică lecție de feminitate, cea mai autentică formă de prietenie și, fără îndoială, cea mai mare dovadă de iubire—autenticitatea, încrederea, blândețea, respectul și angajamentul.
În următoarele luni, te invit să explorăm împreună multele obstacole, întrebări și curiozități prin care am trecut, de-a lungul interminabilelor mele căutări; să învățăm împreună, să testăm împreună și să ne bucurăm împreună de darurile și frumusețea feminității.
Sufletul meu investigativ și capacitatea desăvârșită a Oanei de a oferi claritate și soluții, în serviciul tău. 🙏🏻
Cu prietenie,
Ioana
Ioana este absolventă de Științe Politice și are un M.A. în Politică Europeană. A lucrat în presă timp de cinci ani, dintre care doi ani a fost reporter special în cadrul emisiunii Reporterii Realității. Printre publicațiile unde îi puteți citi articolele se numără Observator Cultural și Huffington Post. Ioana a avut, deasemenea, o experiență de doi ani în domeniul consultanței politice. Din 2016, face parte din echipa The Feminine.