Pregătim ghidul feminin pentru sărbători de poveste

Ioana aici, ca de obicei, extrem de bucuroasă să îți scriu și să împărtășesc cu tine pățaniile mele mai vechi și mai noi. ❣️

Mi-am petrecut ultimele zile pe coasta de est a Irlandei, de unde m-am întors cu o idee.

Iată contextul.

Am plecat din București, către Irlanda, extrem de obosită, fără niciun pic de entuziasm, nedormită și epuizată fizic. În realitate, mă simțeam atât de rău, încât am fost pe punctul de a anula excursia. N-am făcut-o. Iar colac peste pupăză, nici n-am apucat să trec bine granița, căci karma, draga de ea, a lovit din nou. 🙄

Se făcea că îl așteptam pe prietenul pe care urma să îl vizitez, când, absolut din senin, mă izbește din partea dreaptă un trecător, să-i zicem confuz. Izbitura a fost atât de zdravănă, încât aproape mi-a dislocat umărul drept; iar șoldul stâng, în contact direct cu cimentul, s-a învinețit binișor. Ironic, prietenul meu este ortoped. Mi-a administrat rapid un pumn de antiinflamatoare și m-a trimis la culcare. Iată-mă, așadar, plecată de acasă de nici 12 ore, plină de vânătăi și la limita unei noi traume.

Ziua următoare ar fi trebuit să ne-o petrecem la picior, pe meleagurile cândva celtice. Cum era de așteptat, contuziile mele, proaspăt achiziționate, ne-au forțat să anulăm planul. Așa că ne-am reorientat către vizitarea unui mic orășel medieval, numit Kilkenny.

Sărbători de poveste

Din nou, nimic nu-i întâmplător pe lume. Căci aici, în micul Kilkenny, la vârsta de 33 de ani, am redescoperit magia sărbătorilor (de care, a propos, uitasem complet).

De ce în Kilkenny? Pentru că am găsit, aici, toate poveștiile și mitologiile în care fetița mea interioară se încăpățânează să creadă. Am găsit, aici, lipsa oricărei nevroze capitaliste, căldură, autenticitate, miros de scorțișoară, obiecte pline de poveste, castele (la propriu), cavaleri (aproape la propriu) și cutia poștală a lui Moș Crăciun. Pe cuvânt. 👇

santa-post-box

M-am întors atât de entuziasmată, încât i-am comunicat Oanei, direct—TREBUIE să facem ceva pentru a reînviora spiritul autentic al sărbătorilor!

Cum? Nu am nici cea mai vagă idee. Însă, aceasta este măiestria Oanei. Nu? Să găsească soluții acolo unde aparent nu există nicio perspectivă. 😍

Iată ce îți propun.

Dacă te-a plictisit să porți, an de an, același pulover cu reni; dacă vrei să împachetezi ‘altfel’ de cadouri și, mai ales, dacă vrei să readuci în viața ta posibilitatea miracolului de Crăciun, te invit, cu maximum de entuziasm, să ne urmărești în perioada următoare.

Pregătim o serie de mesaje dedicate zilelor din preajma Crăciunului, un ghid feminin pentru sărbători de poveste. ✨🎄 Așadar, dacă nu ești, încă, abonată la newsletter-ele noastre, intră acum în universul magic al feminității folosind formularul din josul paginii. 👇

Cum îți sună? 😉

Eu zic că bine!

Cu drag și prietenie,

Ioana