Dragă prietenă,
Nu cu mult timp în urmă, îți împărtășeam unul dintre cele mai importante (și emoționante) episoade din viața mea — cum am cunoscut-o pe Oana și felul în care această întâlnire a dat un curs nou și neașteptat vieții mele, pe toate planurile. Poate unele cuvinte ți s-au părut mari, însă povestea este adevărată, de la un cap la altul. Dacă nu ai avut ocazia să o citești, găsești istorisirea completă aici.
Astăzi, te invit la partea a doua; partea în care îți voi împărtăși cum am descoperit semnificația de dincolo de reclamele binevoitoare a expresiei “ai grijă de tine”.
Și crede-mă pe cuvânt, nu îți voi povesti nici despre weekenduri lungi la spa și nic despre escapade la malul mării (cu toate că, uneori, au și aceste activități meritele lor). 💁♀️
În pregătirea acestui articol, mi-a dat voie să iau o pauză și să rememorez — cum aș putea reliefa, cât mai expresiv, modelul pe baza căruia NU am avut grijă de mine timp de 33 de ani?
Iată câteva idei culese din spațiul amintirilor:
- Nu știu alții cum sunt, însă eu am simțit, mereu, o atracție fatală față de oamenii care nu mă apreciază;
- Absurd (sau nu) m-am descurcat de minune să-i resping, constant, pe oamenii care mă apreciază;
- Am reușit chiar performanța de a-mi consuma 99% din energia vitală încercând să îmi demonstrez valoarea în fața unor indivizi cărora, pur și simplu, nu le pasă;
- În plus, de fiecare dată când nu primeam răspunsul sau nu aveam parte de reacția la care m-aș fi așteptat, plonjam, cu grație, în invalidare;
- Am trăit cam toată viața de adult cu ferma convingere că visele mele sunt absurde, drept pentru care nu au nicio șansă să se împlinească;
- Pe cale de consecință, mi-am construit solid credința că viața, în sine, nu are niciun sens;
- Ce face un om atunci când simte că viața lui nu are niciun sens? Găsește sens în viețile altora și depune efort constant în a contribui activ la împlinirea dorințelor altora; 🙄
- În general, de aici și până la diagnosticul vag de “oboseală cronică” nu mai este decât un pas mic; și crede-mă, odată ce ai intrat în acest cerc vicios, salvarea devine o misiune dacă nu imposibilă, în mod sigur o afacere periculoasă.
Prima lecție pe care am învățat-o?
Uneori, pare că e nevoie să traversezi un deșert în căutarea normalității. Însă, pașii pe care trebuie să îi faci pentru a construi o fundație sănătoasă pentru această “normalitate” te pot purta în cea mai palpitantă aventură a vieții tale.
Și depinde doar de tine dacă transformi această aventură într-un roman cavalereasc sau într-o poveste de groază.
Cum alegi să te uiți la ce ți se întâmplă ține exclusiv de tine.
Desigur, nu este locul meu să expun ce este bine și ce este mai puțin bine să faci. Însă, îți pot împărtăși ce sigur pe mine nu m-a servit — să mă întreb “de ce”. “De ce așa și nu altfel”, “de ce cutare a făcut cutare” s-au dovedit a fi, de fiecare dată, întrebări nu doar inutile, ci și imens de obositoare.
Ce m-a ajutat, în schimb? Acțiunea și prezența.
În ciuda tuturor blocajelor pe care le-am întâmpinat (și nu au fost puține), am crezut, cu toată puterea, în “a face”. Și chiar și atunci când am căzut de la 8000 de metri, fără plasă de siguranță, m-am ridicat, m-am uitat la care este lecția pe care o am de învățat, am plâns atât cât a fost nevoie să plâng și am mers mai departe. Nu sunt sigură că este cea mai bună cale, însă stagnarea sigur nu te poate conduce către ceva mai bun.
Experimentarea continuă, dublată de prezența de spirit și atenția la detaliu, mi-au redefinit complet ideea de ce înseamnă să ai grijă de tine.
În cele mai amare zile, atunci când încrederea de sine a pierdut duelul sau când, pur și simplu, ezit în a lua o decizie cu privire la o situație sau la o persoană, Oana îmi spune — coboară în spațiul sacru al inimii și întrebă-ți Sinele Înalt care este cel mai bun lucru pentru tine, acum.
Mi-a luat doi ani să înțeleg ce vrea să spună. 🤫 Și, mărturisesc, nici acum nu îmi este foarte clar cum aș putea reproduce, fără să pierd esența pe drum.
Însă, pentru că îmi doresc, din inimă, să rămâi cu ceva palpabil din toată povestea asta, am rugat-o pe Oana să îmi vină în ajutor.
Iată, așadar, perspectiva ei asupra a ce înseamnă spațiul sacru al inimii, iubire de sine și grijă de sine, în contextul feminității:
“Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că femeile sunt ființe extrem de sensibile și de rafinate și că avem nevoie de protecție pentru a ne putea preda. Nu ne putem deschide inima, pur și simplu; mai întâi, trebuie să ne simțim în siguranță.
În vremurile de demult, femeile știau cum să își genereze singure acest sentiment de protecție deplină, coborând în spațiul sacru al inimii. Ele nu așteptau un bărbat care să le salveze, ci se întorceau, iar și iar, către propriile lor inimi. Acest lucru le-a permis nu doar să acceseze maturitatea deplină, ci le-a condus către descoperirea darurilor propriei lor feminități; le-a dar curajul să fie vulenerabile și să își integreze, până la capăt, umbrele, darurile ascunse și latura cea mai sălbatică; și au învățat, totodată, să stea, în liniște deplină, până ce deveneau suficient de puternice pentru a ieși în lume, fără nicio așteptare, dar gata să ofere, în schimb, totul.
Spațiul sacru al inimii și extensia lui, cercul sacru al femeilor, crează contextul în care o femeie poate parcurge acest traseau. Aici, femeia învață cine este, cu adevărat, și ce are de făcut pentru a-și accesa darurile și puterea.
Spațiul sacru ne învață cum să fim blânde, calde și răbdătoare cu noi însene. Tot el ne îndrumă către acele acțiuni prin care inima noastră se poate deschide și poate înflori, dincolo de condiționările trecutului, în ritmul său propriu.
Pășește în sacrul propriei tale inimi; conectează-te la cercul sacru al femeilor. Vei găsi, aici, tot ce înseamnă feminitate și le vei întâlni pe toate acele femei care au făcut călătoria de descoperire a propriei lor feminități. Sună ca o experiență mistică și, în realitate, chiar așa și este. 🙂
Ce ne învață spațiul sacru al inimii despre cum să avem grijă de noi? În primul rând, aici este locul în care descoperim cele mai bine ascunse adevăruri despre noi însene; în al doilea rând, aici descoperim care sunt nevoile noastre reale; și nu în ultimul rând, aici aflăm, totodată, ce avem de făcut pentru a împlini aceste nevoi. Spațiul sacru al inimii este locul unde avem prima experiență a iubirii autentice; mai întâi față de noi însene, iar când suntem pregătite, tot prin spațiul sacru experimentăm și iubirea față de ceilalți.”
Devine destul de limpede de ce îmi este, încă, dificil să reproduc, nu? 😉
Și o confesiune de final — am renunțat, de mult, la nevoia de a înțelege.
Ce fac, în schimb, este că le dau voie tuturor acestor cuvinte să mi se topească în adâncul inimii. Închid ochii și mă las purtată de energie pe aripile blândeții, pasiunii și compasiunii. De altfel, așa am și învățat, de la energia feminină, cum să am griiă de mine. 💞
Cu prietenie,
Ioana
Ioana Paverman este absolventă de Științe Politice și are un M.A. în Politică Europeană. A lucrat în presă timp de cinci ani, dintre care doi ani a fost reporter special în cadrul emisiunii Reporterii Realității. Printre publicațiile unde îi puteți citi articolele se numără Observator Cultural și Huffington Post. Ioana a avut, deasemenea, o experiență de doi ani în domeniul consultanței politice. Din 2016, face parte din echipa The Feminine.
