Cum îți hrănești senzualitatea, prin cele mai simple gesturi

În cadrul Serii Deschise pe care am susținut-o pe 21 iulie (dacă ai ratat ocazia să participi, poți relua înscrierea aici, pentru 11 sau 18 august) am introdus o practică nouă de activare a energiei feminine, iar reacția a fost… ✨💃💕😍

Energia creată a fost absolut încântătoare – puternică, senzuală, plină de voluptate.

Iar tot ce am făcut nu a fost decât să pregătesc spațiul și să le îndemn pe participante să coboare în Spațiul Sacru al Inimii și să își dea voie să se conecteze cu senzualitatea lor, dincolo de rușine sau frică, mișcându-și, pur și simplu, corpul.

Pare un gest simplu, pe care îl putem face oricând. Nu-i așa?

În realitate, însă, ne conectăm foarte rar cu corpul nostru și cu senzualitatea lui.

Intimitatea gestului de a “ne simți” și focul pe care senzualitatea îi aprinde în pântecul nostru, ne face să ne simțim vulnerabile.

Un sentiment de care fugim.

Ne dorim să fim văzute, iubite și adorate, însă, în același timp, focul interior ne intimidează.

Iar feminitatea noastră se trezește exact atunci când ajungem să ne acceptăm, fără rușine, pasiunea și vitalitatea creatoare.

Energia feminină este foc și viață.

Este imprevizibilă și misterioasă.

Sălbatică și înțeleaptă, în același timp.

De aceea, este important ca înainte să ne deschidem în fața unui bărbat, să ne deschidem în fața noastră.

Să ne cunoaștem și să ne iubim senzualitatea și focul interior și să le hrănim prin gesturi simple, dar intenționale – cum ar fi o practică simplă de mișcare a corpului care trezește energia lui Shakti.

Te invit, așadar, să folosești playlist-ul de mai jos și te miști pe muzica sacră, cu intenția de a te conecta cu feminitatea și cu senzualitatea ta și de a învăța să îți iubești focul interior.

Click aici pentru a accesa playlist-ul.

Iar dacă vrei să explorezi cum este să ai partea de aceeași experiență într-un cerc de femei, te invit să ni te alături, pe 11 sau 18 august, la o Seară Deschisă de inițiere în energia feminină.

Lucrăm cu Shakti și cu practici de feminitate care ne fac să ne simțim vii, senzuale și autentice în feminitatea noastră.

Abia aștept!

Cu drag,