Bine te-am găsit și la mulți ani pe 2019!
Tocmai ce ieșim, încet și cu blândețe, dintr-o bine meritată pauză de recuperare și mi-aș dori să aud că și tu ai făcut similar sau întocmai.
Pauza a fost minunată; însă iată-ne, acum, înapoi la tine, cu entuziasm și gata să manifestăm un an pe măsura dorințelor și viselor noastre. 💗🔥 💯
Dacă ne urmărești de ceva vreme știi, probabil, că unul dintre lucrurile pe care le susțin, în mod repetat, este acela că una dintre tainele manifestării este să MANIFESTĂM ÎMPREUNĂ, de la inimă la inimă, de la femeie la femeie.
Dacă te-ai alăturat comunității noastre mai recent, ei bine, DA—manifestarea intențiilor este ceva ce aici practicăm (multișor), iar ce ne ajută ca acest lucru să fie posibil este Cercul Sacru de femei.
Cum ajungi să faci parte din Cercul Sacru?
Primul pas este să primești aceste newslettere și să le parcurgi cu inima deschisă.
Al doilea pas este să îți iei angajamentul față de adevărul Inimii tale, învățând să o asculți în Spațiul Sacru. Dacă vrei să afli mai multe despre cum faci asta, ai la dispoziție un program special, dedicat acestei practici feminine.
Iar al treilea lucru pe care îl poți face este să începi să lucrezi alături de noi, pe teme specifice.
Ceea ce mă conduce la subiectul acestei postări.
Vrem ca TU să ne spui cum putem fi în serviciu, cât mai feminin și eficient, alegând domeniul cu care îți dorești să lucrezi, anul acesta. Ce ți-a dori să manifești, în 2019 și cum te putem sprijini?
Noi am creat o lista cu o serie de teme, iar tot ce trebuie să faci tu este să votezi domeniul care te pasionează cel mai mult sau unde îți dorești o transformare feminină.
Atât. Simplu că bună ziua.
Atunci când tu ne spui ce te interesează, noi putem veni către tine cu soluții cât mai specifice. Așadar, votează aici.
Sunt foarte curioasă ce vei alege! 😅
Pe curând, de la inimă către inimă, 💗