Încă de copil și de-a lungul unei bune bucăți din viața de adult, am crezut că iubirea înseamnă, în primul rând, să fii respectuos și la locul tău; ceea ce, pe de-o parte este adevărat; pe de alta implică, însă, un soi de dosire conștientă a adevărului (atunci când adevărul nu sună, cu necesitate, ca fiind “la locul lui”). Am învățat, așadar, de mică, să mă prefac că elefantul din mijlocul camerei nu există. Totuși, elefantul era acolo. 🐘 Copil fiind, mă întrebam de ce nimeni nu îl vede.
Apoi, am înțeles că, în realitate, toată lumea îl vedea; însă, nimeni nu părea să aibă disponibilitatea să îl adreseze.
“Ce evităm?”, mă tot întrebam. — Probabil că orice putea fi inconfortabil, disfuncțional sau, cât de puțin, dureros. Și facem asta pe pilot automat, deoarece lecția pe care am învățat-o, iar și iar și iar, a fost aceea că durerea trebuie evitată sub orice formă.
Vorbesc despre durere pentru că durerea este parte firească din ceea ce înseamnă să fii o ființa umană. Cu cât o negi mai tare, cu atât ea crește în interiorul tău și îți blochează accesul nu doar la intimitate și adevăr, ci și la miracolul vieții, în sens larg
Durerea este parte din viață, însă durerea este, totodată, cheia creșterii și dezvoltării tale.
De ce? Pentru că durerea este singura care are puterea să confiște întâietatea egoului. Durerea înlătură mecanismele defenisve pe care ni le-am construit, pentru că “trebuie” și pentru că aveam, de fapt, nevoie de ele pentru a reacționa la imprevizibil, atunci când nu știm cum să îi facem față, dintr-un loc de maturitate emoțională. Însă, cu cât toleranța noastră față de disconfort este mai mică, cu atât este mai puțin probabil ca miracolul vieții să intre în viețile noastre.
Durerea, adresată corect și sănătos, are puterea să ne deschidă către a primi și a oferi, dincolo de zona obișnuită de confort. Ne ajută să creștem, iar odată cu creșterea vine și acceptarea care ne deschide inima.
Acesta este începutul compasiunii
Compasiunea este ca o înflorire ce devine posibilă atunci când inima se deschide, iar tu respiri cu ea, conștient. Compasiunea este o practică conștientă care, în timp, îi comunică inimii tale adevăruri din ce în ce mai valoroase (și, totodată, bine dosite).
Compasiunea este capacitatea de a accepta că lucrurile sunt cum sunt; iar asta ne ajută să curgem cu viața firesc și să facem față multora dintre situațiile dificile cu care, adesea, ne confruntăm; iar asta generează liniște și încredere.
Pentru o femeie, compasiunea este un dar divin…
… căci în inima oricărei femei zămislește capacitatea de a alchimiza durerea; de a transforma durerea într-o formă de liniște.
Cum?
Stând cu durerea și respirând cu ea, din adâncul inimii.
De fiecare dată când ma apropii de tema compasiunii, îmi amintesc de o poveste complicată de dragoste pe care am trăit-o, în urmă cu ceva ani. Cu toate că exista atât de multă iubire în acea poveste, părea că iubirea nu este, totuși, suficientă pentru a transforma povestea într-o relație.
Acestă realitate mă facea să experimentez, concomitent, plăcerea și durerea. Am încercat să gestionez situația cum m-am priceput mai bine, până într-o zi când durerea a devenit, pur și simplu, copleșitoare. Și pentru că nu i-am mai putut rezista, tot ce am știut a face a fost să o confrunt. Îmi simțeam inima sfâșiată. Iar în timp ce lacrimile îmi șiroiau pe obraji, mă întrebam cum aș fi putut găsi o soluție. Singurul lucru pe care am izbutut să îl fac a fost să respir cu inima mea. Și am continuat să respir până când, ușor, ușor am început să mă relaxez, într-un mod pe care nu îl mai experimentasem, până atunci.
Prin respirație, care este o formă de meditație cât se poate de puternică, am descoperit compasiunea
Propria mea inimă m-a condus într-un loc de unde am putut să observ, cu claritate, că partenerul meu, de la acea vreme, urma să aleagă o altă femeie. Iar aceasta realitate ne va provoca durere, în forme diferite, amândurora.
Am continuat să respir cu durerea: a mea, a lui, a noastră.
Iar inima m-a condus către o formă extrem de blândă de acceptare. Acceptarea m-a condus, apoi, către libertate, iar libertatea către capacitatea de a rămâne și de a acționa din spațiul intimității, indiferent de felul în care situația arăta, de fapt, în realitate.
Ulterior, am aflat de la partenerul meu că experimentase și el, în mod neașteptat, o vindecare profundă; ceva în el se transformase, iar tot ce înainte percepea ca fiind greșit dispăruse.
Ceea ce văzusem în meditație s-a petrecut, întocmai. Însă, eu am putut da drumul întregii povești, fără a avea nici un fel de judecată față nimeni; nici măcar față de mine.
Acesta este cel mai prețios dar al compasiunii și face parte din puterea vindecătoare a feminității tale.
Dacă îți dorești să afli mai multe despre puterea compasiunii (mai ales față de propria ta persoană), am pregătit pentru tine și un clip special, dedicat întru totul acestui subiect. Îl poți viziona chiar acum, aici. 🎥
Cu drag,
